Mistica
e „cealaltă față” a culturii. Dacă ultima operează trecerea din povestea vieții
în viața poveștii, prima înfăptuiește trecerea din viața poveștii în povestea
Vieții.
Blocajele
psihice sunt cel mai ades marcate de un deficit de comunicare a interiorului
către exterior și de un deficit de asimilare a exteriorului de către interior.
Reducerea exteriorului la interior sau reducerea interiorului la exterior sunt
cele două operații extreme spre care, înclinând, psihicul se lasă antrenat
într-o stare de dezechilibru. În fapt, la baza acestei deviații de la structura
iconică a ființei, în care interiorul strălucește în veșmântația exteriorului
și exteriorul e un leagăn de întrupare a interiorului, stă o tendință de raportare
monologică la contextul existențial.
Terapia
fundamentală este, aici, dragostea, prin care raportarea la existență capătă o
substanță dialogică. Dragostea face loc unei duble mișcări (flux-reflux) între
sine și celălalt, unei respirații dialogale a ființei, unei dezvoltări a
reciprocității în raporturile dintre interior și exterior. Pe de o parte, deschide
în privirea lăuntrică un orizont de întâmpinare a exteriorului (a celuilalt),
pe de alta, transfigurează exteriorul în lumina expresivității lăuntrice, ce
iradiază în afară și intră în rezonanță cu exteriorul, locuindu-l. În modul de
rai al ființării, exteriorul și interiorul sunt transparente unul față de
celălalt, se oglindesc reciproc, se complinesc osmotic, sporindu-și gradul de libertate unul în celălalt, și chiar
pare că trecerea de la unul la altul e continuă, pe drumul poveștii, așa cum se
întâmplă atunci când parcurgem un spațiu de tip banda lui Möbius.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu