Scrisori imaginare (8): „Miorița – o minunată pildă a sufletului isihast”

Dragii mei,

Uneori trăim cu sentimentul că răul nu se sfârșește, că are o putere prin care renaște și se repetă fără încetare. Acest rău repetitiv ne provoacă o oboseală cumplită. Simțim că ostenim, că ne sunt supte toate forțele vitale și că timpul curge împotriva noastră. Dar nu este adevărat. Regula este să nu ne încredem în sentimentele născute din senzații, din reacția imediată a afectului. Sentimentul (în sens sentimental, desigur) este o realitate ambiguă, înșelătoare, pentru că de el se pot folosi atât adevărul, cât și eroarea.

Esențial este să nu ne pierdem rațiunea limpede. Dincolo de ceața asteniei vitale care ne învăluie și ne împâclește mintea, să fim convinși că lucrurile nu stau pe loc și că merg într-o direcție sigură, și că merg repede. Cosmosul călătorește spre Eshatologie în viteză. Toate rațiunile firii s-au trezit din amorțeală, au gustat, cum spune un poet, din „marea variație de răcoare”, acea rouă a dimineții veșnice care ține tâmplele în odihnă și le dăruiește Trezia. Numai prin Trezie se pot înfăptui toate.

Timpul însuși se pregătește de veșnicie. Vă vorbeam odată de mutația eshatologică a spațiului. Dar și timpul va cunoaște nunta cu veșnicia. Ni s-a vestit că timpul ne împinge spre tinerețea mistică. Nu întâmplător o minunată baladă ca Miorița a descris moartea ca pe o nuntă. Timpul ne împinge în brațele Mirelui, ne restituie celor ce ne iubesc și pe care îi iubim.

Adesea, vedem chipuri asupra cărora timpul nu are putere, chipuri aureolate de viața unui suflet curat și feciorelnic. Sufletul e mireasa, sufletul e Chipul! Pentru părintele Neofit, „Miorița” a constituit un model mistic al gândirii sale. Asta trebuie știut, ceea ce nu s-a spus încă. Ciobanul din „Miorița” e un suflet care poartă dialogul universal. El vorbește cu natura. Drept urmare, și în moarte natura îi va fi veșmânt de nuntă. Îmi spunea părintele Neofit: „Isihasmul l-am învățat prima oară din balada Miorița, care este o minunată pildă a sufletului isihast. El se unește cu natura, cu lucrurile, cu tot ce există din interior, ca și când ar nunti cu „sufletul” lumii. Isihastul știe că nimic nu e al său pe acest pământ al morții, că aici nu e posibilă nici o posesiune, și de aceea – în chip mistic – păstorul apare că nu duce lupta în acet sens. Vrăjmașii vor să îl omoare ca să îi fure turmele de oi. Cine sunt vrăjmașii? Vrăjmașul este tot ceea ce nu este iubire, cel care vrea să smulgă pentru sine cu forța ceva sau pe cineva. Care este cea mai puternică armă împotriva vrăjmașului, cu care isihastul poartă războiul duhovnicesc? Răspuns: este Iubirea, Puterea lui Dumnezeu. Înarmat cu iubire, isihasmul are de partea sa totul. Totul trece de partea sa: natură, lucruri și făpturi, de la pietre până la stele. „Sufletul lumii” este liber, nu poate fi încătușat și se mișcă asemeni duhului” (vrăjmașul nu-l poate răpi pe cel „răpit cu sufletul” de Dumnezeu, chiar dacă acesta din urmă este, în aparență, „pierdut”). Continuă părintele Neofit: „Miorița este un scenariu mistic. Isihasmul înseamnă „întâlnire cosmică”, dialog purtat cu sufletul, în absolut. E ca și cum ai zice: indiferent unde ești, rămâi cu mine. Acest „cu mine”, prin iubire, desfide orice eveniment tragic al lumii. Nimeni nu poate distruge iubirea și unitatea celor ce se iubesc. E comoara din ceruri, pe care nimeni n-o poate jefui. E rămânerea împreună a celor curați, întru refacerea liturghiei cosmice. Vedem bine aceasta din faptul că, în Miorița, păstorul cel ce împreună-grăiește și împreună-va liturghisi cu sufletul lumii nu poate fi despărțit de ceea ce iubește, indiferent de ce se va întâmpla. El nu este ca unul care luptă cu disperare pentru o iubire doar pământească. Isihastul nu luptă cu acea voință de fier de a obține totul aici și acum. Conștiința isihastă e dintru început deschisă către rodirea în eternitate, întru care „nimic nu ne poate despărți”, căci doar Mireasa este întru vecie a Mirelui”.

Recomandare: alegeți să citiți și balade fantastice românești.

Vă încredințez dragostei lui Dumnezeu,

bunul vostru prieten,

Ludwig

Carmen Caragiu (1965-2015)