luni, 24 august 2015

Părtășia la slava divină – plinirea universală a libertății


Istoria a cunoscut trei moduri de eliberare din robie a omului. Prin Întruparea și Răstignirea lui Hristos, prin Învierea și Înălțarea Sa la ceruri, precum și prin Pogorârea Duhului Sfânt omul s-a eliberat din robia diavolului. A devenit capabil să-și unească voia proprie cu voia dumnezeiască, cunoscând libertatea duhului.
Al doilea mod de eliberare a fost desființarea sclaviei omului față de om, o dată cu slăbirea dominației poftei și a poftei de putere în favoarea dragostei, empatiei și respectului ca forțe constituante și coagulante ale relațiilor inter-subiective în orizontul comuniunii.
Al treilea mod îl constituie eliberarea spiritului uman din lanțurile instinctului și de sub puterea deterministă a legilor naturale.
Ținând cont, însă, că existența creată viază sub semnul Întrupării, că spiritul și natura nu se pot disocia, eliberarea deplină a omului și sporirea sa duhovnicească atrag după sine și tind spre realizarea unei mișcări complementare, conjugate, a eliberării naturii însăși de sub stăpânirea draconică a cugetului omenesc pătimaș.
Omul nu poate fi, așadar, pe deplin liber, dacă natura cosubstanțială și comuniantă cu propriul său trup nu capătă, la rândul ei, un grad de libertate care să-i permită modelarea sa dialogică după chipul omului, în consonanță cu taina chipului dumnezeiesc.
Libertatea omului, suflet și trup, solicită refacerea prin dragoste și împărtășire de slavă a condiției euharistice a firii necuvântătoare (nu mai puțin purtătoare, în adânc, a memoriei filiale în raport cu Logosul creator), a leagănului de întrupare care este natura creată.
Chenoza dumnezeiască în creație se continuă prin chenoza spiritului uman în natura ce-și presimte trezirea eshatologică întru viața Cuvântului creator. Empatia, rezonanța afectivă ce se manifestă în natură sub diverse forme de întâmpinare și răspuns la acțiunea umană dau mărturie despre capacitatea de umanizare, de aderență la taina euharistică, a naturii în miezul unei relații cu omul.

Carmen Caragiu (1965-2015)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu